Program de Educatie Antreprenoriala pentru copii

Dragi părinţi,

dacă sunteţi în Bucureşti pe data de 25 august şi aveţi copii cu vârste între 10 şi 14 ani, puteţi să-i înscrieţi la “Juniori în afaceri”, prima editie a programului de educatie financiara si antreprenoriat din Bucuresti. Aceasta va avea loc in cadrul magazinului Diverta din Bucuresti Mall, unde 16 copii vor fi antrenati intr-o serie de jocuri practice si de exercitii ce au ca obiectiv dezvoltarea increderii in sine, a abilitatilor de comunicare, vanzare, vorbit in public, lucru in echipa si a spiritul antreprenorial.

 

Cunoasterea unor informatii financiare simple despre “veniturile si cheltuielile familiei” sau “pretul produselor”, le va permite celor mici sa inteleaga si sa aprecieze banii pe care ii primesc de la parinti, drept ”bani de buzunar”. “Am creat acest program pentru a veni in intampinarea nevoii parintilor care vor sa le ofere celor tineri o educatie economica timpurie, ghidata de principii simple, dar si pentru a-i incuraja pe copii sa castige ei insisi mai multi bani de buzunar prin activitati in gospodarie sau prin valorificarea talentelor si a pasiunilor lor. Pentru ca obiectivele programului “Juniori in afaceri” sa fie atinse avem nevoie de sprijinul parintilor si al intregii comunitati chiar si dupa incheierea acestui program.” Claudia Suhov, coordonator program “Juniori in afaceri”.

Copiii participanti vor fi indrumati de Alina Burlacu in a descoperi si a realiza jocuri distractive de cunoaştere, creativitate, negociere si vanzare. Alina este trainer si coordonator de proiecte pentru tineri si copii, cu o vasta experienta in proiecte europene si internationale prin sustinerea a numeroase cursuri de Public Speaking, Leadership, NLP. In prezent, este directorul Centrului de Excelenta Academica, Partner al WHI Experience si trainer NextSteve.

 

In cadrul activitatilor cei 16 copii vor fi impartiti in echipe si vor lucra impreuna la dezvoltarea cu un buget surpriza a unor produse proprii, pe care le vor vinde apoi in cadrul unui “Targ cu vanzare – concurs” in Bucuresti Mall timp de 60 de minute. Profitul obtinut in urma vanzarii este impartit dupa cum urmeaza:

–   80% din profitul fiecarei echipe este impartit in mod egal tuturor membrilor echipei

–   20% din profitul fiecarei echipe este donat catre ONG-ul “SOS Satele Copiilor”

Activitatea este incheiata cu prezentarea rezultatelor fiecarei echipe pentru parinti, prieteni si o festivitate de premiere unde vor primi diplome de participare si cadouri surpriza.

 

Program activitati “Juniori in afaceri”:

10:00 – 10:50 – Jocuri de cunoastere a grupului
10:50 – 11:00 – Pauza
11:00 – 11:50 – Atelier despre produse, vanzari si negocieri
11:50 – 12:00 – Pauza
12:00 – 12:30 – Atelier de creatie de produs
12:30 – 13:30 – Pauza de masa
13:30 – 14:30 – Vanzare de produs
14:30 – 15:00 – Concluzii si premiere

 

Important:

1. Programul activitatilor “Juniori in afaceri” a fost realizat in colaborare cu o echipa de psihologi si traineri. Toate activitatile, materiale si jocurile sunt in proprietatea BOKO.

2. “Juniori in afaceri” Bucuresti este realizat in parteneriat cu Magazinul Diverta.

3. Inscrierile in cadrul programului se realizeaza la numarul de telefon: 0746.042.033, pana la data 23 august 2012. Intreaga activitate “Juniori in afaceri” va fi supravegheata, filmata si fotografiata.

Juniori in afaceri Bacau, editia I, 1 – 2 iunie


Primul program de educatie financiara si antreprenoriat pentru copiii cu varsta intre 11 – 14 ani a avut loc in Bacau in perioada 1 – 2 iunie. Timp de 2 zile, 13 copii de la diverse scoli din oras, s-au cunoscut prin diferite jocuri creative si interactive, a avut loc un interviu cu omul de afaceri Ovidiu Budeanu, proprietar Arena Mall, un moment de neuitat prin caldura, franchetea si obiectivitatea cu care a raspuns intrebarilor copiilor despre lumea afacerilor.

Copiii au fost impartiti in grupe de 3 – 4 membri, fiecare echipa a primit cate un plic in care se aflau instructiunile jocului si 50 de lei – bani reali. Timp de 90 de minute, fiecare echipa a avut de facut cumparaturi si sa creeze produse pe care sa le vanda. Apoi copiii si-au comercializat produsele in holul de la parterul Arena Mall, urmarind sa obtina incasari cat mai mari, respectiv, un profit ridicat. Copiii au comercializat limonada, prajituri, sucuri, pachete surpriza, chipsuri. Echipei cu cel mai mare profit, ca premiu, i s-a dublat profitul obtinut. 80% din profit a fost impartit intre membrii fiecarei echipe, iar 20% s-au donat catre Fundatia de Sprijin Comunitar (50 lei).

 

 

Locul I – Limonada: Venit 118 lei – Profit 68 lei
Locul II – Dulciuri si suc: Venit 111 lei – Profit 61 lei
Locul III – Pachetele cu dulciuri: Venit 101 – Profit 51 lei
Locul IV – Chipsuri, bomboane & suc: Venit 51 lei – Profit 1 leu

 

Testimoniale copii:

“La activitatea “Juniori in afaceri” am invatat lucruri noi. Am facut multe lucruri distractive si interesante. M-a incantat vizita domnului Budeanu. Mi-a placut jocul prin care am facut poncho-uri personalizate. Jocul prin care ne-am cunoscut mi s-a parut atractiv. Distractiv mi s-a parut si jocul de creativitate.” (Tudor, 12 ani)

“Mi-a placut sa aflu despre bani: cum trebuie economisiti, pe ce sa ii cheltuim si cum sa ii producem. Am invatat ca daca ai o dorinta si tii cu adevarat la ea, trebuie sa o pui in aplicare, iar ea se poate indeplini. Am invatat cum sa fac profit, ce sa cumpar si la ce pret sa il vand. Daca se va mai face programul, sigur voi mai veni.”  (Alex, 13 ani)

“Aceste două zile au fost cele mai frumoase şi aş vrea să se mai repete. M-am distrat foarte bine şi a fost o experienţă de neuitat. Nu pot spune că mi-a plăcut un joc mai mult decât celelalte, toate au fost foarte frumoase. Prima zi a fost foarte amuzantă iar a doua zi a fost mai obositoare decât mă asteptam. “  (Cami, 12 ani)
“Interviul cu domnul Budeanu a fost o lectie de viata, niciodata n-am auzit cu atata seriozitate spus adevarul despre investitiile facut intr-o anumita afacere. Cea mai importanta idee pe care am retinut-o a fost: <Sa-ti doresti din tot sufletul sa reusesti>. Am remarcat pe chipul tuturor interes si bucuria cunoasterii. “ (Malina, 11 ani)

 

&

BOKO este o companie de evenimente si programe educative pentru copii si familie, cu activitate in Bucuresti, Bacau, Bistrita, Brasov, fondata de Claudia Suhov (Co – fondator si Director Creativ la NextSteve Trainings – traininguri (cursuri) de dezvoltare personala pentru copii, premiata “Compania Anului 2012” de Junior Achievement România si BCR).

 

Date de contact

Claudia SUHOV – Fondator & Director Creativ

0746.042.033/ [email protected]

Câştigătorii concursului “Jucării educative pe alese”

 Câştigătorii concursului:

 

 

 

 Baloane cu apa Muresan Vasile Si Adriana https://www.facebook.com/muresan.vasilesiadriana
 Figurină de asamblat Iepuraș Delia Lolea https://www.facebook.com/delia.lolea
 Cuib din lemn pentru păsări  Mona Ciorcilă https://www.facebook.com/sotiesimama
 Puzzle de înfipt Adriana Oana https://www.facebook.com/adriana.oana
 Puzzle 3D incrucisat Pasca Anita https://www.facebook.com/pasca.anita.3
 Zmeu de desenat Radu Sorin Borza https://www.facebook.com/bradusorin

 

 

Vă rugăm să ne trimiteţi un e-mail la adresa [email protected] cu adresa dumneavoastră) pentru a vă trimite premiul.

Felicitări tuturor! Vă mulţumim că aţi participat şi vă aşteptăm în curând la un nou concurs 🙂

În cazul în care unul dintre câştigători nu îşi revendică premiul în decurs de 10 zile, vom alege un alt câştigor, tot prin tragere la sorţi.