Cum să cumperi jucării sigure pentru copii

Jucăriile educative au o contribuție esențială în procesul de dezvoltare a copiilor. Pentru ca aceștia să se bucure pe deplin de jucarii, părinții ar trebui să țină cont de următoarele sfaturi privind siguranța jucăriilor.

Atunci când alegeți o jucărie…

cumpărați-o întotdeauna din magazine și puncte de vânzare online demne de încredere

Acestea acordă atenție jucăriilor pe care le vând și, de obicei, acceptă să le returnați. Cu toate acestea, comercianții necinstiți au tendința de a nu ține seama de necesitățile privind sănătatea și siguranța și pot, de asemenea, să vândă jucării contrafăcute. Verificați cu atenție jucăriile cumpărate online, cele oferite copiilor sub formă de cadou și cele cumpărate la mâna a doua.

…citiți toate avertismentele și instrucțiunile.

Consultați recomandările referitoare la vârstă și la siguranță – luați-le în serios. Nu cumpărați niciodată jucării care nu au marcajul CE afișat pe jucărie sau pe ambalajul acesteia. Deși marcajul CE nu are rolul de a oferi sfaturi consumatorului, el reprezintă un angajament din partea fabricantului de jucării că acestea sunt conforme cu toate normele UE privind siguranța, care sunt printre cele mai stricte din lume.

…alegeți jucării potrivite pentru vârsta copilului (folosiți filtru de căutare disponibil pe site-ul nostru, care sortează jucăriile în funcție de vârsta copilului dumneavoastră), capacitățile și aptitudinile sale.

Jucăriile care nu sunt destinate unui grup de vârstă specific al copiilor pot să îi rănească. Asigurați-vă că urmați recomandările referitoare la vârstă – în special simbolul de interzicere care vizează copii între 0 și 3 ani (a se vedea la dreapta) și cuvintele „nu este potrivită pentru copiii sub 36 de luni” însoțite de indicarea pericolului.

Nu cumpărați jucării cu părți mici, detașabile, pentru copii sub 3 ani, deoarece aceștia au tendința să bage jucăriile în gură și pot să se înece cu părțile mici.

După ce ați cumpărat o jucărie de pe edukid.ro

1. Urmați cu atenție instrucțiunile pentru asamblarea și utilizarea sa corectă.
2. Păstrați într-un loc sigur instrucțiunile și informațiile care sunt ambalate cu jucăria.
3. Supravegheați copiii atunci când se joacă –
asigurați-vă că toate jucăriile sunt utilizate cum se cuvine și sunt potrivite pentru vârsta și capacitățile copilului.
4. Din când în când, verificați starea jucăriilor,
deoarece jucăriile stricate sau uzate ar putea răni copilul și i-ar putea afecta sănătatea și siguranța. Îndepărtați imediat jucăriile stricate.
5. Îndepărtați toate ambalajele și păstrați întotdeauna instrucțiunile. Asigurați-vă că ambalajul în plastic nu constituie un obiect de joacă pentru copii, deoarece aceștia riscă să se sufoce.
6. Învățați-i pe copii să își aranjeze jucăriile, pentru a evita accidentele.
7. Nu lăsați jucării pe scări sau pe podea în zone din casă prin care se circulă.
8. Semnalați întotdeauna orice problemă de siguranță legată de o jucărie contactându-ne prin e-mail sau la telefon.

Sursa: European Toy Safety Campaign

Comisia Europeană
ec.europa.eu/enterprise/toys

1 thought on “Cum să cumperi jucării sigure pentru copii”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata. Required fields are marked *